Vă aducem la cunoștință că pentru o navigare cat mai ușoară acest site utilizează fișiere de tip cookie. De asemenea, am actualizat politica site-ului pentru a ne conforma cu Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").
Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți conținutul Politicii de Utilizare a Cookies și Politicii de Prelucrare a Datelor.
Prin continuarea navigării pe site confirmați acceptarea politicii de utilizare a cookies si a politicii de prelucrare a datelor.
Strategia de dezvoltare a comunei Ghidigeni pentru perioada 2007-2013 prezintă acțiunile pe care administrația locală le va iniția pentru a crea condițiile necesare dezvoltării viitoare a comunei și relevă proiectele și oportunitățile pe care ni le oferă intrarea României în Uniunea Europeană. Ca parte a comunității europene, Ghidigeni are nevoie de o viziune clară pentru a putea orienta eforturile proprii și de o strategie care să sublinieze rolul important ce revine valorificării potențialului de absorbție a fondurilor europene. O asemenea viziune, pe care, acum, suntem în masură să o prezentăm cetățenilor comunei, are în vedere principalele direcții de dezvoltare pe care comuna ar trebui să le urmeze. Aceste direcții sunt aliniate strategiilor de dezvoltare regională și națională, dar și directivelor, valorilor și principiilor europene. Fără îndoială că viitorul nostru se află în mâinile noastre, iar pentru a ni-l face așa cum îl dorim este obligatoriu să urmăm o metodologie specifică, în acord cu anumite principii și valori. Este foarte important ca efortul de elaborare a Strategiei să fie urmat de asumarea publică și conștientă a acesteia. Consultarea publică ne-a asigurat că am identificat corect elementele ce corespund viziunii noastre și ne-a ajutat să consolidăm scopurile și obiectivele strategice. Acestea trasează principalele atribute ale acțiunii noastre pentru găsirea celor mai potrivite direcții de dezvoltare care, odată implementate, vor schimba în mai bine viața locuitorilor comunei. Strategia comunei Ghidigeni pentru 2007-2013 își propune să aducă toți factorii implicați în îndeplinirea sa la o stare de colaborare sub o aceeași viziune, pentru utilizarea cu un mai mare folos a resurselor proprii, cât și a celor ce pot veni din exteriorul comunei.Pe baza strategiei se fundamentează și se justifică cererile de finanțare pentru atragerea de resurse financiare nerambursabile din diferite fonduri speciale. De aceea este important să se acorde o atenție deosebită elaborării acestui document și să se asigure o participare cât mai largă a cetățenilor la elaborarea lui și mai ales la aplicare.