MOTTO
"Nu trăiesc trecutul, ce a fost- a fost, s-a dus pe apa sâmbetei sau a fost învățat. Trecutul, însă, ne poate vorbi nu doar despre vremurile acelea, ci și despre prezentul și viitorul nostru.
Doar cunoscând trecutul, punând boghiță la boghiță putem să cunoaștem ce e bine pentru noi ca neam și ce e rău, ce a mers și ce n-a mers.
Am putut? Putem? Vom putea?
Răspunsuri la întrebările retorice de mult timp au fost găsite, e de ajuns să ai cât de cât voință, căci soluțiile stau la suprafață."
CUVÂNT ÎNAINTE
Această lucrare își propune clarificarea unor probleme de istorie a comunei, cum ar fi originea și statornicia pe aceste meleaguri, evoluția sa de-a lungul timpului, viața socială și realizările de-a lungul timpului.
Demersul întreprins în conceperea acestei monografii reprezintă o încercare modestă de a realiza o privire de ansamblu asupra problemelor ce țin de aspectele enumerate mai sus, fără a avea pretenția unei cercetări complete, unele teme rămânând deschise în continuare cercetării. Evident, se vor găsi mereu de-acum încolo pagini de adăugat.
Trebuie spus că în anul 1998 domnul învățător Neagu Gheorghe a realizat o Monografie a comunei noastre, singura ce a fost creată vreodată până atunci. Îi mulțumesc domnului învățător pentru că a reușit să deschidă o cale neștiută până atunci, că a reușit să trezească în mine dorința și ambiția de a continua această anevoioasă și laborioasă muncă de cercetare.
PRIMA MENȚIUNE DOCUMENTARĂ
GHIDIGENI- sat, atestat în 1803. Depindea de ținutul Tutova. Sufixul eni a toponimului, aflat de obicei în componența unor nume de familie de apartenență locală, indică, probabil în cazul nostru, o origine onomastică prin radicalul Ghidig, Ghidic. La 26 iulie 1834 era întrebuințată forma Ghidiceni. Radicalul onomastic Ghidic nu l-am găsit atestat documentar.
GARA GHIDIGENI, sat, constituit în anul 1889 în jurul stației de cale ferată, de la care și-a luat și numele.
GÂRBOVĂȚ, sat, atestat ca moșie la 3 iulie 1786. Depindea de ținutul Tutova. Hotarnica întocmită la această dată este amintită într-un zapis scris la 3 sept. 1810 („Documente răzășești", I. 1932, pag. 50 - 51). Când toponimul este transcris și în forma Grabavăț. Satul a luat numele pârâului care-l străbate (izvorăște din partea sudică a Dealului Găunoasa, la apus de satul Cerțești), un derivat din cuvântul slav vruba, vorbov, "salcie".
GEFU, sat, atestat ca moșie , în ținutul Tutova, la 1812. Se folosea forma Jeful de origine onomastică. Nicolae Geful (etimologie necunoscută), locuia la 30 iunie 1742 în satul Triponești (astăzi Priponești, "Condica lui Dimitrie Mavrocordat", Ediție Corneliu Istrati, 1985, nr. 711). Nu putem preciza dacă formele toponimice Taful, Teful, Tiful, folosite, din când în când, în răstimpul 1842-1862 sunt derivate din onomasticul Geful. Satul s-a constituit după 1836: prin 1855 i se spunea Gefu sau Bălăneasa.
GURA GÂRBOVĂȚULUI, sat, format înainte de anul 1871, la vărsarea "gura" pârâului Gârbovăț în Bârlad, la sud de satul Ghidigeni. Inclus în anul 1925 în acest sat, a fost reînființat în 1932, cu același nume - Gura Gârbovățului, mai la nord.
SLOBOZIA CORNI. Forma corectă a toponimului este Slobozia Cornii, satul fiind, în secolul al XVIII-lea proprietatea Smarandei Cornea, care a creat pe moșie cu ajutorul unui hrisov domnesc, o "slobozie" ceea ce însemna locuitori aduși de prin alte "țări" scutiți "slobozi" de dări pe o anumită perioadă de timp.
TĂLPIGI sat, atestat la 12 aprilie 1628 (în text Talpij). Cu multă vreme înainte, la 9 oct. 1487, se numea Mohila și era stăpânit de Maruca, fata lui Talpig. Onomasticul, o poreclă este derivat de la substantivul talpig. În anii 1830-1838 se înregistrează și denumirile Tălpești și Tălpășești înrâurite de substantivul talpă. Iorgu Iordan explica Toponimul printr-o "nuanță metaforică" a aceluiași cuvânt, talpa, cu sensul de "poala dealului sau muntelui".
TĂPLĂU, sat, atestat la 25 iunie 1839, ca moșie în ținutul Tutova. Era numită Tălpăul ("Foaia sătească", nr. 15, 9 iulie 1839, pag. 74-75). Toponimul se explică prin onomasticul Talpă, folosit la 6 iunie 1635 în ținutul Botoșani. Documentul din 20 iunie 1613 care amintește de Lazor Tălpău este considerat de editorii lui "îndoielnic".
Descoperiri arheologice
Teritoriul comunei Ghidigeni poartă mărturii materiale ale prezenței omului din timpurile străvechi, preistorice. Urme materiale ale prezenței omului specifice Epocii Bronzului Mijlociu și Târziu sunt prezente și pe teritoriul comunei Ghidigeni. Perioada de sfârșit a epocii bronzului este reprezentată prin așezări de tip cenușar, caracteristice Culturii Noua descoperite la Gârbovăț, în punctul numit popular Zahareasca, pe un platou întins greu accesibil datorită terenului abrupt. Este cea mai mare așezare de acest tip din țară, unde au fost făcute săpături arheologice de mare amploare. Purtătorii acestei culturi sunt triburi autohtone care s-au extins în perioada prescitică pe aproape întreg teritoriul patriei noastre.
ÎNVĂȚĂMÂNTUL
Este clar și bine arătat în documentele pe care le-am studiat în instituțiile vizitate pentru strângerea de date pentru această lucrare, că în cele mai vechi timpuri oamenii erau lipsiți de carte și învățătură. " La Arhivele Statului Galați am găsit foi matricole alcătuite pe ani, cataloage în care erau trecuți toți elevii, catalogul având 15, 26 sau 29 de pagini. Matricolele erau numerotate crescător și cuprindeau date pentru mai mulți ani.
În anul 1885 într-un document în care expusă "Situațiunea județului Tecuci" este notat că în anul în curs "comuna Negrilești construiește al doilea local de școală în satul Tălpigi". Nu am găsit anul construirii primei clădiri a școlii dar este de înțeles că în satele comunei noastre se învăța carte înainte de 1870. De menționat este faptul că în acea perioadă satele Tălpigi și Slobozia Corni aparțineau comunei Negrilești.
Școala din Ghidigeni a fost construită în perioada anilor 1971-1973 după ce funcționase într-un spațiu neadecvat desfășurării cursurilor școlare. Până la Revoluție în școala Generală se învățau opt clase și se continua cu prima treaptă de liceu după care elevii se puteau înscrie la examenul de treaptă la un liceu la oraș sau la o școală profesională de unde ieșeau calificați cu o meserie.
CULTURA RELIGIOASĂ
Biserica „Sfinții împărați Constantin și Elena" este reprezentativă pentru comuna Ghidigeni datorită vechimii pe care o are și a bunurilor pe care le are în patrimoniu. Cu ajutorul preotului paroh Popa Jan am găsit în Biblioteca bisericii un scurt istoric al acestui lăcaș de cult. Biserica este așezată în centrul satului Ghidigeni și a fost construită de Nicolae Zane Chrissoveloni în anul 1880, pe locul bisericii ce avea hramul Sfântul Dumitru, ce fusese construită în anul 1823 de enoriașii satului.
În anul 1865, an în care s-a făcut prima împroprietărire a țăranilor conform legii, un inginer topograf invitat de Dimitrie Mavrocordat, proprietarul moșiei Ghidigeni din acea perioadă, vine să măsoare și să stâlpească locurile cuvenite locuitorilor în temeiul Legii rurale. Astfel, terenul agricol deja însămânțat era împărțit locuitorilor dar și instituțiilor satului. Conform datelor găsite la Direcția Județeană a Arhivelor statului Galați bisericii îi reveneau 20 prăjini pentru folosință.
Biserica este construită din cărămidă, în formă de corabie cu două turle și cu patru contraforturi pentru rezistență. Picturile din interior sunt realizate în stil realist. Nu se știe cine a realizat picturile și nici arhitectul care proiectat-o. Ca obiecte de valoare ce se află în biserică ar fi 4 icoane împărătești de catapeteasmă ce au aparținut vechii biserici precum și alte trei icoane vechi a căror proveniență nu este cunoscută. Trebuie menționat că toate obiectele din argint, și anume: candela ovală, candela rotundă cu picior, gravată cu trandafiri, candela ovală gravată cu pansele, sfeșnicul cu picior și o lumină cât și sfeșnicul rotund și capitel au fost donate de N.Z. Chrissoveloni pe lângă alte donații făcute la sfințirea bisericii din anul 1896.
Există și astăzi obiecte de valoare istorică păstrate în biserică, obiecte ce împodobesc cu vechimea lor interiorul sau poate mai însoțesc slujbele bisericești, cum ar fi cărți vechi ce datează din anii 1806-1822 sau chiar din 1871-1877.
Scurt istoric al Fabricii de spirt Ghidigeni
Materialul privind funcționarea Fabricii de Spirt din comuna Ghidigeni l-am realizat după un scurt istoric realizat de funcționarii acestei fabrici cu ocazia aniversării în anul 1970 a 90 de ani de existență oficială. Acest material a fost realizat în urma consultării unor documente din arhiva Fabricii de spirt sau în urma unor discuții purtate cu vârstnicii comunei sau cu unii pensionari.
În velnița de la Ghidigeni se prelucrau în baza unei tehnologii adecvate acelui timp, parte din cerealele obținute pe moșia boierească, în alcool, atât pentru folosirea boabelor mucegăite sau stricate cât și în mod deosebit pentru realizarea unui beneficiu sporit, căci borhotul rezultat din prelucrarea cerealelor era folosit la îngrășarea vitelor și în special a bovinelor pentru comercializare.
În anii 1913-1914 această velniță a fost mărită substanțial, modernizată la nivelul timpului respectiv, perioadă când s-au mai instalat două cazane de abur: Vulcan, de 302 metri pătrați și un alt cazan Butner de 120 metri pătrați. S-a înființat Fabrica de drojdie comprimată, s-a construit linia de garaj, modificarea clădirii principale, s-au construit grajdurile de vite puse la îngrășat. Aceste toate modificări s-au făcut cu sprijinul direct al regelui Ferdinand, această concluzie fiind trasă de locuitori deoarece regele României, Ferdinand I și soția acestuia veneau în vizită la palatul de la Ghidigeni.
REPERE ISTORICE
LEGENDĂ
Cred că fiecare localitate îsi are propria legendă în care există o asa zisă poveste populară, transmisă din tată în fiu, din generație în generație. Legenda noastră a putut fi scrisă pe hârtie dupa ce mai mulți bătrâni ai satului au spus-o din aduceri aminte.
Se spune că ținuturile dintre Bârlad și Tecuci erau acoperite cu păduri seculare iar turmele de oi, cirezile de vaci și hergheliile de cai aflate în transhumantă păsteau pe păsunile bogate ale locurilor.
Prin mijlocul acestor păduri trecea croindu-și drumul cu mulți ani în urma râul Bârlad, râu ce inunda malurile stâng și drept, purtându-și apele în adâncul pădurilor. Astfel, s-au format multe bălti în care creștea mult stuf și papură. Aici îsi găseau adăpostul și multe vietuitoare ale apelor. Unele bălti de atunci există și astăzi: Balta lui Cotan, Balta morii, Balta de la Pastia.
În acești codri seculari se ascundea un haiduc cu numele Ghidici, om curajos, însetat de dreptate și iubitor de libertate. Avea pe lângă el un grup de tineri la fel de voinici și vrednici ca și el, cu aceeași dorință de libertate și dreptate. Codrii le asigurau adăpost și ascunziș dupa ce ei atacau conacele boierești aflate prin împrejurimi. Așa cum bine se știe rolul haiducului și ei luau de la cei bogați și îi ajutau pe cei săraci. Săracii munceau pe pământurile boierești, erau slugile lor trăiau din puțin muncind pe nimic.
Săvârșind astfel de fapte, Ghidici ajunsese să fie foarte cunoscut și iubit de cei necăjiți și foarte cunoscut dar în același timp era de temut pentru cei bogați și fără Dumnezeu în suflete.
În momentele lor de liniște, Ghidici și ai săi se retrăgeau la stâna lui Gefeanu pentru a se odihni și a petrece. Haiducul Ghidici era om cu credintă și cu frică de Dumnezeu fapt demonstrat prin existența stejarului cu icoana, stejar situat în apropierea stânei lui Gefeanu. Acesta se află și astăzi în pădurea satului Gefu. Este vorba de un stejar gros, bătrân în scorbura căruia se afla "plantată" o icoană ortodoxă. Această icoana le ținea loc de altar, aici venind la rugăciune Ghidici și ceata lui de voinici, loc unde își plănuiau atacurile împotriva celor avuți.
Cu timpul, datorită faptelor sale bune Ghidici ar fi ajuns stăpân peste toate ținuturile : de la N la S, de la părâul Pereschivului la Podul Negru.
Timpul a trecut cu repeziciune, Ghidici a îmbătrânit iar ceata lui s-a destrămat, fiecare dintre haiducii săi plecând spre locurile natale, Ghidici rămânând pe aceste locuri păstrătoare de bogătie. La bătrânete moare și lasă urmasilor săi o avere imensă cu ținuturi bogate, ape, păsuni și un pământ mănos.
Se spune că fiecare sat component al comunei poartă numele a câte unui haiduc din ceata lui Ghidici: Ghidigeni de la numele celui mai viteaz dintre ei, Ghidici, Tăplău de la haiducul voinic și înalt Tăplău, iar Gefu de la cel ce avea stâna și se numea Gefeanu.
Aceasta este legenda povestită de mos Niță Marchidan, născut în anul 1902. Astăzi nu mai este printre noi, odihnească-l Dumnezeu, dar la vremea când am avut noi nevoie de poveste a avut cine să ne-o spună.
Fiecare localitate îsi are propria istorie. Sunt fapte, evenimente, întâmplări care s-au transmis din generație în generație pe calea cuvintelor. Există această legendă pe care am scris-o mai sus. Este a noastră, am auzit-o povestită de bătrânii satului asa cum o stiau și ei de la alții.
ÎMPĂRȚIREA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ
De-a lungul timpului pe lângă schimbările economico-sociale produse în localitățile noastre s-au făcut și modificări administrativ teritoriale.
În anul 1803 dintr-o statistică a Moldovei extrasă din Condica Liuzilor, constatăm că la acea dată Moldova avea 20 de ținuturi cu 94 ocoale.
Dintre acestea, notez pe cele referitoare la zona noastră:
ținutul Tecuciu cuprindea 6 ocoale și anume:
⇒ ocolul Polocinului, ocolul Berheciului, ocolul Zeletinului, ocolul Nicorești, ocolul Bârladului, ocolul Târgului.
ținutul Covurlui cuprindea 4 ocoale:
⇒ ocolul Siretului, ocolul Mijlocului, ocolul Horincei, ocolul Prutului.
ținutul Tutova cuprindea 4 ocoale:
⇒ ocolul Corodului, ocolul Pereschivului, ocolul Tutovei, ocolul Similei.
În anul 1833 prin foaia oficială din acest an se publică denumirea ținuturilor din acea vreme, astfel stabilindu-se 16 ținuturi conform acestui Regulament Organic. Menționez stabilirea limitelor de ținuturi pentru zona noastră după cum urmează:
⇒ ținutul Tecuciu cu reședința la Tecuciu, spătar Constantin Diamandapulo;
⇒ ținutul Covurlui cu reședința la Galați, postelnic Ion Cuza
⇒ ținutul Tutova cu reședința la Bârlad, spătar Răducan Cazimir.
Perioada 1918 - 1925
În această perioadă s-a păstrat specificul organizării administrativ teritoriale existente în provinciile istorice unite cu regatul. Aceasta a avut loc până la legea de unificare administrativă din 14 iunie 1925, lege intrată în vigoare de la 1 ian. 1926, prin care s-a stabilit o organizare administrativă unitară la nivelul Regatului. Astfel, satele Slobozia Cornii aparținea împreună cu satul Tălpigi, judetului Tecuci, iar satele Gârbovăț, Ghidigeni, Gefu aparțineau județului Tutova.
Perioada 1925 - 1938
Pe baza Constituției din 1923 și a legii de unificare administrativă din 1925, teritoriul a fost împărțit în 71 de județe, 489 de plăși și 8879 de comune. Exista județul Tutova cu reședința la Bârlad, județ din care făceau parte în continuare satele Gefu, Gârbovăț, și jud. Tecuci cu reședința la tecuci, județ din care făceau parte satele Tălpigi, și Slobozia Cornii.
Perioada 1938 - 1940
În această perioadă s-a păstrat organizarea anterioară pe bază de județ, plasă și comună, fiind introdusă gruparea mai multor județe în ținuturi, o formă nouă de organizare, care au preluat personalitatea juridică a județelor. Au fost formate 10 ținuturi, fiecare dintre ele fiind alcătuite din mai multe județe.
În anul 1948 Republica Populară Română conform constituției se împarte în plăși, județe și regiuni. În anul 1968 a avut loc ultima împărțire administrativ teritorială, limitele județelor patriei fiind stabilite așa cum sunt și astăzi. Cu această ocazie satele Ghidigeni, Gefu și Gârbovăț au trecut în administrarea județului Galați.
Din ziarul Viața Nouă din data de 29 mai 1968 am extras date conform cărora s-au stabilit comunele și satele componente ale județului. Astfel Hotărârea Consiliului de Miniștri a RSR pentru delimitarea administrativ-teritorială a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Galați, emisă la acea dată stabilește că satele componente ale comunei Ghidigeni sunt: Ghidigeni, Gara Ghidigeni, Gefu, Gârbovăț, Gura Gârbovăț, Slobozia Corni, Tălpigi și Tăplău.
MOMENTE ISTORICE IMPORTANTE
•• 31.03. 1865 - are loc prima împroprietărire a țăranilor cu pământ arabil și locuri de case. Aceasta s-a realizat după o analiză a situației materiale a locuitorilor: suprafețe mai mari mijlocașilor și pălmașilor iar fruntașilor suprafețe mai mici.
•• 1876 Dimitrie Mavrocordat dă în arendă moșiile sale.
•• 1912 a fost încheiat Actul de măsurătoarea și hotărnicia islazului comunal al satelor Ghidigeni, Tăplău și Gura Gârbovățului, act semnat de domnul N. Z. Chrissoveloni prin care a oferit un trup în suprafață de 172 ha.
•• 1919 prima expropriere a pământurilor boierești.
•• 1921 Reforma Agrară. Țăranii comunei au primit pământuri dar pentru aceasta li s-au impus condiții. Nou împroprietăriții trebuiau să plătească contravaloarea pământului, prețul acestuia reprezentând de 20 de ori arenda, după lista de prețuri a anului 1913 listă respectată până la reformă, în funcție de regiune.
•• 1946 s-a instalat comunismul
•• 1959 - 1962 s-au înființat CAP-urile
•• 1968 A avut loc ultima împărțire administrativ teritorială a României conform căreia satul Tălpigi a fost inclus în componența comunei Ghidigeni;
•• 1989 - a avut loc Revoluția română din luna decembrie în urma căreia a fost înlăturată dictatura comunistă.
